[într-o duminică dimineaţă, pe fugă, cu gândul la un examen greu, dar interesant]
Ca să vedeţi cât sunt de importante filmele titrate şi nu cele dublate, cât de important a fost că am prins CartoonNetwork în engleză şi, copii fiind, eram obligaţi să ne adaptăm la o nouă limbă… Adaptare inconştientă, cu siguranţă.
Cu engleza mea învăţată din filme şi cu cele foarte puţine cursuri intensive de gramatică (nu cred că însumează 20 de ore de când am început – prin clasa a 5-a şi până în primul meu an de facultate) am reuşit să scot, într-o săptămână, 40 de pagini de comentariu critic a 5 nuvele (asta având în vedere că aici plagiatul este interzis cu riscul de a fi dat afară din facultate).
Cel care spune că “învăţământul din România produce idioţi”(şi mai mult, vrea cu tot înadinsul sa demonstreze asta) nu a înţeles absolut nimic. N-aş fi putut niciodată să fac asta dacă nu aş fi fost obişnuită din liceu cu ideea de a comenta critic, de a compara diversele surse şi chiar de a avea curajul să critic pe critici, să ies din tipare, să mă gândesc la altceva. Ma afirm aici numai pentru că găsesc alte răspunsuri şi interpretări. Şi asta am învăţat la şcoală nu altundeva.
In Belgia, copiii ies din liceu cu un nivel pe care un elev român îl are în clasa a 11-a (asta, bineînteles dacă e cât de cât treaz la ore şi interesat de ce i se arată). De aceea au românii atât de mult succes în străinătate, pentru că există o şcoala care “naşte idioţi”.
Să vă zic ceva, chiar se poate învăţa şi fără profesor. Nu îţi place cum ţi se predă, apucă-te singur, caută alternative. A da vina pe o instituţie care face şi ea ce poate cu veniturile pe care le are înseamnă a fi ipocrit, a căuta, fără niciun sens, ţapul ispăşitor. Şi se pierde un atât de valoros timp cu asta! De ce să aştepţi mântuirea clasei politice, a sistemului de învăţământ, etc. când poţi să faci ceva pentru tine, între timp.
Am învăţat engleza singură, din diverse motive, dar în principal pentru că nu era în lista mea de priorităţi acum caţiva ani. Nicio problemă, nicicând nu-i timpul trecut şi poţi oricând să o iei de la capăt. Nu regret nimic din ceea ce am trăit în liceu. Doar merg înainte. Şi mai am încă o sumedenie de învăţat. Dar nu asta e important. Important este să ştii să furi puţin din fiecare experienţă pentru că de oriunde ai ceva de învăţat. Important e să ştii să pui în valoare puţinul pe care l-ai prins din zbor atunci când erai prea preocupat de altceva.
Sunt printre cei 4 studenţi de la profilul meu care se afirmă zilnic la cursuri. Fac asta numai de dragul de a pune profesorul în încurcătură. Mi se pare superb când reuşeşti să-l faci pe al tău învăţător să-ţi ceară timp de gândire asupra unei perspective. Iar curajul acesta mi l-a dat participarea la spectacolele DramaClub. Aşa că vedeţi, fiecare experienţă trăită are ceva valorizant. O oră de comentariu critic la română, un film bun de tot în engleza, până şi o imagine dintr-o revistă poate fi ceva interesant (in special pentru cei care urmează cursul de Publicitate / Relaţii Publice - pentru că se fac studii de caz şi atunci amintirea unei fotografii frapante poate să aducă puncte în plus).
Şcoala face tot ce poate, dar un principiu suprem pe care l-am învăţat la această universitate a “spiritului liber” este că, poate mai mult de jumătate din pregatirea ta se datorează ŢIE, nu cafeluţelor mamei, nici banilor tăticului, nici preferinţelor profului, sau lacunelor instituţiei. Doar pasiunile tale şi voiţa pe care o ai de a le fructifica pot sa te ducă sus.
P.S. Dacă mai citeşte din când în când rândurile mele, aş vrea să-i mulţumesc domnului profesor de engleză Picealcă, cel care mi-a deschis spiritul către comunicare încă din gimnaziu. Plăcerea aceasta, uşurinţa de a împărtăşi gânduri în engleză se datorează întrucâtva şi orelor petrecute cu dumnealui.
